Cât de importante sunt primele 1000 de zile de viatã pentru copilul tãu?

De ce este importantã perioada prenatalã si de ce am decis sã vorbim despre ea?

Alegerea noastră nu este deloc întâmplătoare! În pediatrie și în special în sfera nutriției există conceptul „primelor 1000 de zile de viață”. Iată ce zice UNICEF despre această perioadă din viața unui copil:

Primele 1.000 de zile de viață – intervalul de timp dintre momentul concepției și cea de-a doua aniversare a copilului reprezintă o perioadă unică de oportunități în care sunt stabilite bazele sănătății, creșterii și
dezvoltării neuronale optime de-a lungul vieții. UNICEF

Ce este neuroplasticitatea?

În ultima vreme se discută în mai multe domenii despre neuroplasticitate. Acest termen se referă la capacitatea creierului de a funcționa într-un mod diferit față de cum o făcea anterior. El își poate reorganiza rețelele neuronale și își poate modifica structura și funcția pentru a se putea adapta la condițiile din mediul în care este expus. La copil, în primele 1000 de zile de viață, începând cu perioada fetală, această capacitate a creierului este evidentă. Dacă la o sarcină de 5 luni, creierul fătului arată ca o boabă de cafea, fără acele șanțuri care dau structura creierului adult, la fătul la termen, el este foarte asemănător cu cel de adult și poate fi comparat cu o nucă.

Neuroplasticitatea poate fi observată de noi prin rapiditatea cu care bebelușul și copilul mic învață lucruri noi, dintre care probabil că cel mai spectaculos este limbajul. Deși copilul nu ia lecții speciale pentru a învăța limba pe care noi o vorbim, el preia limbajul în mod natural. De asemenea, ei se pot dezvăța mult mai ușor de un comportament negativ față de un adult, tocmai datorită acestei abilități a creierului.

Este lesne de înțeles că pentru a întreține o activitate atât de intensă a creierului în primii 2 ani de viață, este nevoie de combustibil de calitate, adică o nutriție optimă și nutrienți cheie.

Primul este fierul și este esențial începând cu perioada sarcinii și până la vârsta de 3 ani. El este necesar pentru proteinele care ajută la sinteza stratului care înconjoară teaca neuronului (mielină), a moleculelor prin care sistemul nervos își transmite mesaje (neurotransmițători) și la producția energiei neuronale. Ca să înțelegi cât de important este fierul în această perioadă cheie, și în special în perioada sarcinii, există studii care arată că deficitul de fier de la mamă din perioada sarcinii poate avea impact asupra memoriei și motricității fine la vârsta școlarului, chiar chiar dacă copilul a primit suplimente de fier după vârsta 2 ani.

Chiar dacă primele 1000 de zile de viață sunt esențiale pentru copil, grija și atenția pentru el nu se rezumă doar la acest interval. Aceasta trebuie să înceapă înaintea concepției și să persiste pe toată durata copilăriei.

Do you have a question about this article? Ask the Doctor:

Dr. Mihaela Guțu-Robu

Dr. Mihaela Guțu-Robu

Medic rezident Pediatrie

By clicking the button above, you will be redirected to one of our doctor's profile on the Medic Chat platform. You will be able to ask a question by selecting the "Write question" button, after creating an account. Your data is confidential, it is not stored by our website, and they comply to Medic Chat terms, including their fees.

  1. Unicef- Sarah Cusick, PhD and Michael K. Georgieff, MD, The first 1000 days of life: The brain’s window of opportunity (2013)
  2. House of Commons- Health and Social Care Committee- First 1000 days of life, Thirteenth Report of Session 2017–19

Sursa imagine: Adobe CC Express

Orice comentariu este binevenit. Un medic din echipa Busola Pediatrică îți va răspunde în cel mai scurt timp posibil. Înainte de a scrie un comentariu, te rugăm să consulți politica de utilizare a site-ului.