Politica de utilizare a site-ului Busola pediatricã

Termeni si conditii

Ce reprezintã site-ul nostru?

„Busolapediatrica.ro” reprezintă transpunerea proiectului nostru de educație medicală pentru părinți într-un mediu online controlat, unde drepturile noastre de autor sunt protejate prin lege. Site-ul este proprietatea Guțu-Robu Mihaela, persoană fizică, domiciliată în București, Sector 6, România și este operat de Guțu-Robu Marius-Gabriel, persoană fizică domiciliată în București.

Ce reprezintã termenii si conditiile?

Acestea sunt un set de reguli de bun simț și de bună cuviință. Te rugăm să citești cu atenție Termenii și condițiile înainte de utilizarea site-ului nostru. Citind, vei înțelege care sunt drepturile tale. Dacă vrei să aflii ce fel de date colectăm de la utilizatori și politica de confidențialitate, accesează paginile: Politica de confidențialitate și Politica de Cookie-uri.

Când se aplicã termenii si conditiile?

Termenii și condițiile de pe acest site se aplică pe tot parcursul utilizării site-ului bilingv busolapediatrica.ro, incluzând articolele documentate din literatura de specialitate scrise de membrii echipei, video-urile și imaginile din arhiva personală, dar și design-ul și funcționalitatea site-ului de care suntem foarte mândrii.

Când se aplicã alti termeni si conditii?

Site-ul nostru nu reprezintă o platformă medicală autorizată unde poți adresa întrebări. De aceea utilizăm platforma celor de Medic Chat, o platformă de comunicare medic-pacient, cu acordul lor. Când dorești să ne adresezi o întrebare este necesar să părăsești site-ul nostru și să te supui termenilor și condițiilor Medic Chat, incluzând costurile.

De asemenea, dacă îți dorești să achiziționezi o carte prezentată la secțiunea de „Instrumente”, te informăm că link-urile noastre nu sunt afiliate. Ideea de a promova cărți de educație medicală pentru copii ca medici pediatri în mediul online ne aparține și am solicitat ca echipă această colaborare. Menționăm că nu am fost plătiți. Materialul didactic a fost oferit de partenerii noștri colaboratori. În momentul în care părăsești site-ul nostru pentru a vizualiza cărțile, este necesar să te supui termenilor și condițiilor partenerilor noștri.

Există site-uri de educație medicală pentru părinți pe care noi le recomandăm. Atunci când părăsești site-ul nostru, este necesar să te supui termenilor și condițiilor partenerilor noștri. Nu suntem responsabili de acuratețea conținutului de pe site-urile partenerilor noștri.

Cum poti utiliza site-ul nostru?

Site-ul este destinat doar uzului personal și non-comercial.

Te rugăm să respecți următoarele reguli:

  • Folosirea unui limbaj adecvat atunci când postezi un comentariu sau atunci când ne adresezi o întrebare;
  • Reclama la alte site-uri, produse medicale și non-medicale, articole, etc. nu e permisă;
  • Discreditarea altor colegi din domeniul sănătății nu este permisă;
  • Discreditarea vaccinurilor nu este permisă;
  • Încălcarea drepturilor altor persoane nu este permisă;
  • Reclama sau promovarea de produse ce se folosește de numele echipei, numele oricărui membru, pozele, vocea sau funcția noastră nu este permisă (în absența unui contract semnat de ambele părți în prealabil). Nu vom promova niciodată medicamente sau dispozitive medicale care sunt reglementate prin ANMDR, deoarece este ilegal ca un medic să promoveze astfel de produse;
  • Mențiunile defăimătoare la adresa noastră nu sunt premise;
  • Promovarea violenței de orice fel nu este permisă;
  • Oferirea sfaturilor medicale de către utilizatori ai site-ului nostru altor părinți nu sunt permise la secțiunea de comentarii. Acestea nu se vor oferi nici în numele nostru, nici ca atare.

Te informăm că sunt interzise următoarele:

  • Modificarea sau exploatarea sub orice formă a website-ului nostru;
  • Reformatarea paginilor site-ului sau încărcarea sub formă de frame a oricărei porțiuni a website-ului nostru;
  • Folosirea oricărui dispozitiv, aplicație software sau procedură care interferează cu funcționarea corespunzătoare a website-ului, ori orice alt mod care împiedică funcționarea optimă a website-ului;
  • Orice acțiune care impune, sau care ar putea duce la o încărcare nerezonabilă sau o încărcare foarte mare a infrastructurii website-ului nostru
  • Modificarea conținutului, adaptarea sa sau traducerea fără acordul explicit al proprietarului site-ului;
  • Folosirea tehnicilor de tip „reverse engineering” a oricărei porțiuni sau fișier de pe website-ul nostru;
  • Perturbarea sau interferența website-ului cu orice rețea sau server folosit de acesta.

Dacă încalci termenii și condițiile noastre, ne rezervăm dreptul de solicitare a datelor personale, pentru a-ți trimite o înștiințare sau îți vom suspenda accesul la site. Consecințele suportate sunt în conformitate cu legile din România sau cu cele de unde ai accesat site-ul. Te informăm că pe parcursul elaborării proiectului de educație medicală, am colaborat cu un avocat.

Dacă întâmpini dificultăți în modul de operare al site-ului, ne poți scrie oricând pe adresa de e-mail sau poți complea formularul de feedback.

Utilizarea continutului de pe site-ul nostru

Poți naviga și utiliza site-ul nostru ținând cont de condițiile de mai jos.

Furtul articolelor, materialelor video, audio sau imaginilor din arhiva personală de pe site sau al logo-ului „Busola pediatrică” fără acordul echipei, este interzis.

Pozele de pe site-ul nostru sunt cu caracter informativ și nu reflectă întotdeauna realitatea. Ele fac parte din arhiva personală a membrilor din echipă și avem aprobarea lor pentru utilizarea acestora. Încercăm să protejăm identitatea familiilor noastre, chiar dacă pe site apar imagini ale copiilor noștri. De aceea te rugăm în mod explicit să nu copiezi și să nu distribui pozele ca atare. Pentru unele imagini utilizăm aplicația Adobe Express și preluăm fotografiile sau imaginile grafice cu titlu gratuit din Adobe Stock. Cu toate acestea, specificăm sursa imaginilor la fiecare articol.

Furtul de cod, elemente de software de pe site-ul nostru, design al site-ului, materialelor educative printabile realizate de noi, sunt interzise. Materialele printabile sunt destinate uzului personal și ne rezervăm drepturile de autor pentru ele. Dacă dorești să le distribui pe site-ul/aplicația ta/business-ul tău, este nevoie să ne ceri acordul.

Cum poti cere acordul pentru utilizarea unor materiale de pe site-ul nostru?

Este necesar să ne trimiți o solicitare printr-un e-mail la busolapediatrica@gmail.com. Încercăm să îți răspundem într-un termen de 1-3 zile lucrătoare.

Poti distribui articolele/podcast-urile/materialele printabile/etc?

Poți distribui în social media sau pe Whatsapp orice are butonul “Distribuie”. În acest caz se vor aplica termenii și condițiile platformei pe care o utilizezi. Nu ai dreptul să faci nici o modificare a conținutului pe care îl distribui și nu poți cere bani în numele nostru. Nu poți pune link-uri afiliate conținutului distribuit de tine. Nu poți crea un website/aplicație/business cu conținutul distribuit de tine. Nu poți obține sponsorizări sau donații în numele nostru și prin conținutul distribuit de pe site-ul nostru. Nu poți pune reclame după ce distribui conținutul nostru. Nu poți comercializa articolele scrise de noi.

Care sunt obligatiile si drepturile noastre?

Ne obligăm ca:

  • informația oferită de noi să corespundă cu literatura de specialitate
  • informația să fie de actualitate
  • să nu oferim sfaturi medicale în articolele noastre care pot pune în pericol viața copilului sau care pot fi interpretabile
  • să nu facem recomandări de medicamente
  • să nu fim părtași cu anumite firme farmaceutice
  • să facem modul în care ne desfășurăm activitatea cât mai transparent pentru tine
  • utilizarea site-ului să fie în mod gratuit

Ne rezervăm dreptul de a nu oferi răspunsuri legate de bolile și tratamentul copiilor sau consulturi medicale. În prezent, echipa noastră, chiar dacă este formată din medici, nu este organizată într-una din formele de exercitare a profesiei de medic (cabinet medical individual, societate civilă medicală, unitate medico sanitară cu personalitate juridică ori cabinet medical din structura instituțiilor prevăzute în O.G. nr. 124/1998 republicată), și nu este avizată de către Colegiul Medicilor din România sau înscrisă în Registrul unic deținut de această instituție astfel că întreprinderea de acte medicale, cum ar fi examinarea, diagnosticarea și prescrierea tratamentului nu se pot realiza momentan, pentru că altfel am depăși cadrul legal menționat.

Articolele scrise de noi nu reprezintă sub nici o formă recomandări sau sfaturi medicale personalizate și nu înlocuiesc consulturile medicale amănunțite, un curs de prim ajutor pediatric sau o recomandare personalizată. Ele sunt scrise la modul general, cu scop educativ, informativ și orientativ pentru părinte. De aceea nu suntem responsabili sub nici o formă de starea de sănătate a copilului tău și nu putem fi culpabilizați dacă i se întâmplă ceva, după ce ai citit un articol de al nostru.

Care sunt beneficiile noastre?

În prezent proiectul nostru de educație medicală, împreună cu colaborările aferente (cu excepția Medic Chat), se desfășoară sub formă de voluntariat. Fiecare membru al echipei și-a dedicat timp studiului pentru elaborarea unui articol, căutarea unor imagini din arhiva personală, elaborarare graficii și textului aferent unui articol sau a întregului website. Fiecare dintre noi ne-am dedicat timp pentru a testa și îmbunătăți site-ul. Totul este creat și gândit de noi.

În prezent singura sursă de venit, este reprezentată de întrebările pe care utilizatorii le pot plasa prin platforma Medic Chat, în momentul când părăsesc website-ul busolapediatrica.ro. Doar o parte dintre medicii din echipă au cont pe această platformă și dorim ca aceste venituri să le investim în educația noastră, de exemplu participarea la conferințe medicale. Participarea la astfel de conferințe face parte din educația noastră. Fii sigur că îți vom împărtăși și ție noutățile. Întrebările tale au o contribuție în susținerea proiectului nostru de educație medicală pentru care am dedicat mult timp și resurse financiare. Ține cont că în prezent e singurul site de educație medicală pentru părinți bilingv! Acest lucru înseamnă foarte mult timp dedicat.

Care sunt sursele bibliografice la care ne raportam atunci când scriem articole?

Noi nu reinventăm roata. De aceea, informația medicală este preluată din literatura de specialitate. Aceasta poate fi din cărți, e-cărți sau tratate medicale din domeniul pediatriei, bolilor infecțioase, vaccinologiei, psihiatriei pediatrice, ortopediei pediatrice, dermatologiei, geneticii medicale sau din articole, reviste, site-uri și aplicații medicale de profil. La fiecare articol specificăm sursele bibliografice. Unele paragrafe au fost traduse cuvânt cu cuvânt pentru a evita confuzia. În acest caz a fost adăugată nota autorului care a făcut o mențiune la final articol. Încercăm ca informația pe care o transmitem să fie tradusă în limbajul părinților și să fie de actualitate.

Unele subiecte sunt controversate, de exemplu vaccinurile și vaccinarea. Încercăm să căutăm meta-analize, adică articole medicale care înglobează mai multe studii. Eforturile noastre constă în a aduna toată informația de care un părinte are nevoie, inclusiv din prospecte de medicamente, știri ale Ministerului Sănătății sau articole scrise de Institutul Național de Sănătate Publică. Încercăm să o expunem într-o manieră cât mai transparentă și diplomată pentru părinte.

Site-urile internaționale precum cel al Organizației Mondiale a Sănătății, Academiei Americane de Pediatrie, UNICEF-ului sunt surse de încredere atât pentru noi, cât și pentru părinți.

Există medici în România cu renume în domeniul pediatriei, pe care îi urmărim, îi apreciem și îi cităm în postările sau articolele noastre sau cu care colaborăm. Pe unii dintre ei îi considerăm mentorii noștri și avem un respect deosebit față de ei.

Multidisciplinaritatea este importantă în Pediatrie. De aceea abordăm subiectele din mai multe puncte de vedere.

Politica editoriala

Activitatea noastră științifică ne-a ajutat să deprindem abilități de bază legate de redactarea unui articol și informarea din surse științifice de calitate. Dezbatem tematicile pe care le propunem în mica noastră echipă, apoi cel care a propus articolul îl redactează, însoțit de bibliografie. Acesta este citit de toți membrii și este revizuit de cel puțin unul dintre medicii specialiști sau unul dintre medicii cu experiență în tematica aleasă după următoarele criterii:

  • claritate
  • greșeli de ortografie
  • limbaj accesibil
  • acuratețe
  • concizie și caracter informativ al titlului
  • accesibilitatea informației și modul în care aceasta e transmisă
  • eliminarea caracterului agresiv sau cu intenția de a învinovăți părintele
  • evitarea sfatului medical care poate induce în eroare părintele

Uneori toată echipa contribuie cu idei la îmbunătățirea articolului. Articolele noastre sunt bazate pe dovezi științifice sau experiență medicală. În cazul în care sunt preluate paragrafe dintr-un articol, este citat autorul și sursa.

Cum ne poti contacta?

Ne poți contacta oricând la adresa de e-mail busolapediatrica@gmail.com.

Te rugăm să nu trimiți/soliciți prin e-mail:

  • date cu caracter personal
  • informații despre boala copilului tău
  • imagini cu caracter personal
  • imagini ale copiilor tăi
  • imagini cu caracter pornografic
  • ajutor pentru urgențe medicale

Ține cont că dacă trimiți astfel de date, nu suntem obligați să nu le facem publice sau să nu ne adresăm organelor competente.

Te rugăm să ni te adresezi cu un limbaj decent și corect din punct de vedere gramatical. Te rugăm să nu ceri sfaturi medicale sau second opinion prim e-mail. Dacă ai o urgență medicală, te rugăm să apelezi 112.

Politica antiplagiat

Dacă sunt identificate încercări de plagiat se renunță la colaborare dintre membrul care a plagiat și echipa Busola Pediatrică.

Dispute

Vom încerca să rezolvăm orice dispută pe cale amiabilă inițial. Dacă ești nemulțumit, ne poți scrie la adresa de e-mail: busolapediatrica.ro. Dacă nu o putem rezolva, te vom înștiința și vom verifica ce prevede legea. Dacă sunt încălcate drepturile noastre, ne rezervăm dreptul de a rezolva disputa în instanță.

Ultima modificare: 04.03.2022.