Ce alte beneficii mai are alãptarea pentru bebelus?

Studiile ne arată că laptele uman în comparație cu formula de lapte, oferă și o prevenție pe termen lung împotriva bolilor acute, în primii ani de viață ai copilașilor, mai ales împotriva otitelor medii acute și a pneumoniilor, chiar și dupa ce alăptarea a fost întreruptă.

Alăptarea reduce, de asemenea, riscul de mortalitate infantilă. Într-un studiu efectuat în Statele Unite, pe aproximativ 3 milioane de nașteri, inițierea alăptării a fost asociată cu un risc redus de mortalitate până la vârsta de un an al bebelușilor.

Există numeroase asocieri raportate între durata alăptării și reducerea incidenței anumitor afecțiuni cronice, cum ar fi obezitatea, diabetul zaharat de tip 1 și tip 2, boli cardiovasculare la adulți, anumite afecțiuni alergice, boala celiacă și boala inflamatorie intestinală (IBD). Studiile demonstrează importanța alăptării în primul an de viață al bebelușilor care promovează aceste efecte pe termen lung.

De ce laptele matern este ceea ce are nevoie bebelusul tãu?

  • Laptele matern este disponibil pentru bebeluș la orice oră, nu trebuie preparat și se află la temperatura optimã.
  • Laptele matern este “personalizat” după nevoile bebelușului.
  • Are toți nutrienții necesari pentru o dezvoltare armonioasă a bebelușului
  • Este gratis!
  • Alăptarea poate fi asociată cu o performanță ușor îmbunătățită la testele de inteligență la copii, iar această asociere persistă după ajustarea coeficientului de inteligență maternă (IQ)
  • Bebelușii alăptați experimentează mai puțin stres, în timpul procedurilor dureroase, față de cei hrăniți cu lapte praf
  • Alăptarea este asociată cu un risc scăzut de SMSS (Sindromul de moarte subită la sugar). Alăptarea de lungă durată conferă cea mai mare protecție)
  • Severitatea și incidența retinopatiei prematurității este mai mică în rândul bebelușilor alăptați în comparație cu cei hrăniți cu lapte praf
  • Influențează pH-ul și flora bacteriană de la nivelul instestinului oferind protecție locală a tractului digestiv
  • Scade riscul de a dezvolta obezitate, diabet de tip 1 și 2, alergii și alte tipuri de boli cronice
  • Oferă protecție imunologică bebelușului prin anticorpii specifici proveniți de la mamă
  • Mai puține infecții respiratorii, otite și infecții gastrointestinale

Care sunt beneficiile alãptãrii pentru mamã?

  • Inițierea alăptării imediat după naștere, prin acțiunea hormonului oxitocină, ajută uterul să revină la dimensiunea normală mai devreme după naștere și scade riscul pierderii excesive de sânge
  • Alăptarea și durata mai lungă a alăptării sunt asociate cu rate mai scăzute de cancer de sân, cancer ovarian și cancer endometrial
Deși laptele matern are multiple beneficii, trebuie menționat că și bebelușii care nu au fost alăptați din varii motive, vor primi din formulele speciale de lapte, nutrienții necesari pentru creșterea și dezvoltarea lor.